Există, cu adevărat, criza bărbatului la 40 de ani?

Există, cu adevărat, criza bărbatului la 40 de ani?
Publicat: 10/07/2016, 15:47
Actualizat: 01/10/2018, 20:11

Crizele existențiale pot să apară la fiecare dintre noi, în diferite momente ale vieții. „Unii dintre noi se pot lovi de mai multe momente de criză în viață, alții deloc. Sunt acele momente în care pur și simplu ne trezim. Noi suntem într-o permanentă evoluție, de când ne naștem și până când murim. Credem că adevărata provocare este doar adolescența, dar nu este așa. Toate etapele de vârstă sunt o provocare, mai ales dacă nu ni le asumăm și nu integrăm în structura noastră acele schimbări pe care perioadele de tranziție (schimbările de vârstă) le atrag. Unii dintre noi putem să avem crize la 30 de ani, în special femeile, alții la 20, alții la 40 sau la 60. Se întâmplă să dăm peste persoane care trăiesc o viață împreună și la 60 de ani divorțează”, spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Crizele existențiale predispun la hotărâri dramatice, pentru că există nevoia acea de evadare sau de a compensa.

„Nu sunt neaparat asociate cu o nevoie de schimbare, ci cu o anumită căutare, o criză a identității de sine: Cine sunt eu? Ce sunt e? Unde sunt eu? Sunt mulțumit de ce sunt? Întrebarile de acest gen mă determină să mă uit în jur. Criza existențială are treabă cu propria mea viață și cu conștientizarea etapelor de vârstă. Mulți dintre noi avem sentimentul că nu am avut adolescență, dar o avem la 40 de ani. Suntem liberi să facem ce vrem, dar la un moment dat trebuie să ne aducem aminte de noi. Sunt oameni care își aduc aminte că au fost împiedicați de forțe externe: părinți, situație materială etc. Nu ne asumăm că a fost o alegere personalădacă nu am avut 100 de femei până la 20 de ani, dar vreau să mor cu un palmares de 300. Mulți dintre cei care se află în situații de acest gen trăiesc o puternică stare de insatisfacție, un sentiment de gol, de căutare, o stare de nemulțumire. Nu înțeleg ce se întâmplă, partea prostă e că nici cei din jur nu înțeleg și creează presiune ca lucrurile să revină la normal. E periculos, contează cocktail-ul de trăiri pe care persoana respectivă îl simte, uneori e bine să pui presiune, pentru că îl aduci pe linia de plutire, dar sunt persoane care din această cauză pot pleca mult mai repede și atunci trebuie să știi când să stai deoparte și când să vii. Ei sunt în negare, au sentimentul că persoana respectivă a înnebunit, că vorbește prostii, pentru că principiile de viață se răstoarnă puțin în această perioadă de căutare, de analiză, iar individul are tot felul de reacții, se poartă ca un adolescent. Noi avem tendința să credem că tot ce simțim este și adevărat, dar simțurile noastre pot fi aburite de emoții care nu sunt tocmai juste, care nu sunt fundamentate. Este o luptă, care poate fi de lungă sau scurtă durată, pentru că negarea îi poate prelungi durata”, subliniază psihoterapeutul pentru Gândul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor